Petenta SC C. România SRL Câmpina
(fostă PCC S. şi fostă S. SA) a solicitat restituirea cauţiunii în sumă de
50.000 lei, depusă în dosarul de apel al Curţii de Apel Piteşti şi restituirea
exemplarului original al recipisei nr. 14/253360101 din 11 martie 2005. În
motivare s-a arătat că decizia nr. 100/A/C pronunţată de Curtea de Apel Piteşti
la 29 iunie 2005 a rămas irevocabilă prin decizia nr. 179 pronunţată de Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie la 19 ianuarie 2006, aşa încât nu se mai impune reţinerea
cauţiunii. Prin decizia nr. 815/2010, Tribunalul Vâlcea şi-a declinat competenţa
în favoarea Curţii de Apel Piteşti, reţinând că această din urmă instanţă a
dispus plata cauţiunii, aşa încât tot ea este cea care hotărăşte asupra ei. Prin
încheierea nr. 19/A-CC din 24 iunie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia
comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca prescrisă
cererea formulată de petenta SC C. România SRL în contradictoriu cu SC D.S.P.
SA privind restituirea cauţiunii în sumă de 50.000 lei depusă cu recipisa nr.
14/1253360101 din 11 martie 2005. Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut următoarele:
Cu ocazia soluţionării apelului formulat de SC D.S.P. SA şi de SC S. SA Câmpina
(fostă PCC S., actuală SC C. România SA) împotriva sentinţei nr. 1150/C/2004 a
Tribunalului Vâlcea, Curtea de Apel Piteşti a dispus pentru soluţionarea
cererii de suspendare a executării obligaţia de achitare a unei cauţiuni de
50.000 lei. Soluţionând calea ordinară de atac, curtea a pronunţat decizia nr.
100/A/C/2005, prin care nu s-a dispus restituirea cauţiunii, decizie rămasă
irevocabilă prin decizia nr. 179 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
la 19 ianuarie 2006. Potrivit art. 7231
alin. ultim C. pr. civ., cauţiunea se eliberează
celui care a depus-o în măsura în care nu s-a formulat de partea adversă cerere
de despăgubiri, până la împlinirea unui termen de 30 zile de la data la care
prin hotărâre irevocabilă sa soluţionat fondul cauzei. Acest fond, în speţă,
s-a pronunţat la 19 ianuarie 2006, moment de la care a început să curgă cele 30
de zile la care se referă textul precitat. În legătură cu natura juridică a cauţiunii
s-a apreciat că, deşi ea are caracterul unei garanţii pe care partea ce solicită
suspendarea de executare la cererea instanţei o constituie pentru dezdăunarea părţii
ce poate fi prejudiciată prin această întârziere şi deci nu se pierde
proprietatea asupra ei, sunt totuşi aplicabile dispoziţiile art. 23 din
Decretul nr. 167/1958. Potrivit alin. (1) din acest text de lege “dreptul la acţiunea
privitoare la sume de bani consemnate sau depuse la instituţiile de bancă,
credit şi economie sau la orice alte organizaţii socialiste pe seama statului
ori a organizaţiilor de stat, se prescrie în termen de 3 ani de la data consemnării
sau depunerii. (...) Trecând peste redactarea privind organizaţiile socialiste şi
reţinând pronunţarea Curţii Constituţionale asupra acestui aspect, s-a apreciat
că prin sintagma “pe seama statului” trebuie să se înţeleagă nu consemnarea în
favoarea statului, ci doar în detenţia statului, situaţie în care s-a aflat cauţiunea
de 50.000 lei. Cum, în cauză au trecut mai mult de 3 ani de la data la care
potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958 a început să curgă termenul de a cere
restituirea cauţiunii s-a apreciat că pretenţiile formulate şi care fac
obiectul prezentei solicitări sunt tardive.
0 Aici aveti voie sa comentati::
Trimiteți un comentariu